31 august 2010

TU ESTI ROMANIA!



25 septembrie este ziua nationala a curateniei in toata tara, eu sunt unul din coordonatorii de voluntari pe judetul Brasov, ma simt mandru sa particip la schimbarea tarii si orasului meu. Este usor sa faci murdar si greu sa pastrezi curatenia, mai ales in natura, insa nu imposibil. Fiecare gresim dar fiind atenti vom reusi sa pastram o tara, un oras, o comunitate curata si civilizata.  Coordonatoarea Judetului Prahova - Gabriela BULIGESCU ma optat ca asistent pentru campania judeteana prin publicarea informatiilor si promovarea acestei actiuni la nivel local pe blogul campaniei nationale. 
Poate ca v-ati intrebat daca se poate oare intr-o zi sa faci curatenie in toata tara, raspunsul este NU, insa nu acesta este scopul, ci de a aduce in atentia cetatenilor efectele distructive ale deseurilor asupra naturii, de a respecta natura si de a pastra mediul curat pentru ei si familiile lor. Copiii nostrii au nevoie de un mediu curat si natural,  NU de un mediu toxic si murdar. Nu au nevoie sa vada indiferenta si lipsa bunului simt aruncat prin deseuri in spatiile unde ei se joaca. Da dreptul copilului tau sa traiasca, sa invete, sa se joace si sa creasca intr-un mediu curat si sanatos. Putem sa contribuim fiecare la marea curatenie avand in vedere scopul acestei campanii. Aceasta campanie se adreseaza tuturor. Astept cu nerabdare sa vina marea zi a curateniei, plus ca nu sunt la prima actiune de ecologizare din viata mea. Imi place sa protejez si sa pastrez curatenia naturii.
Ma simt util cu fiecare gest frumos pe care il las in urma mea in societate, este minunat sa te implici in schimbarea comunitatii tale fara a tine prelegeri siropoase si bai de multime. Conteaza sa faci acest gest nu pentru popularitate, ci pentru un mediu curat si pentru sanatatea familiei tale. Invata sa devii responsabil de faptele tale, implicandu-te in activitati de responsabilitate sociala. Gandeste-te ca tu esti Romania, cum ai arata? Daca nu-ti place cum arati, atunci implica-te facand schimbarea. Nu astepta sa te schimbe nimeni, doar tu te poti schimba, doar tu poti fi Romania de odinioara.
Let's Do It, Romania! este un eveniment de constientizare si implicare a fiecaruia din care avem de invatat si astfel lasam o fapta demna de urmat de copiii si tinerii comunitatii si societatii noastre. Este tara noastra si merita sa fie pastrata curata pentru urmasii nostrii, sa ne mandrim ca suntem romani prin ceea ce facem, prin ceea ce gandim, prin ceea ce spunem si prin ceea ce suntem. Tu esti Romania! 

29 august 2010

VOLUNTAR AL BUNEI DISPOZITII


 Am revenit din mini tabara de la Cheile Rasnoavei, o zona in care orice minte si orice trup si-ar dori sa zburde printre munti si padure. O zona pitoreasca in care nu-ti mai vine sa pleci pentru ca iti inspira multe lucruri frumoase, creative si de regasire cu sine. Momente in  care iti doresti sa fi cu tine insuti langa cei dragi tie. In aceasta mini tabara am fost aproximativ 16 persoane din marea familie din tabara de la Sinaia. Aceasta mini tabara a fost conturata, organizata si realizata de catre unul dintre prietenii mei de suflet, Radu MUREA. 
In aceasta mini tabara am invins teama de inaltime, m-am catarat, am cantat si am fost voluntar al bunei dispozitii. De la mafia, mima, lula lula si pana la jocurile nonformale inspirate de dragii nostri prieteni si traineri Adi si Ana si pana la mancarea la ceaun. A fost o experienta de viata in care intotdeauna am ceva de invatat de la fiecare. M-am simtit ca intr-o adevarata familie de prieteni. Scopurile, activitatile si initiativele comune ne-au unit sufletele, mintile si inimile.
Viata o vad ca pe oportunitatea de a invata si de a cunoaste de la fiecare ceva bun, am invatat sa-mi educ spiritul critic, vazand partea frumoasa a lucrurilor din viata fiecarui om. Am avut discutii filosofice si tematice pentru viitoarele proiecte. Am invatat sa-mi concep viata ca o strategie de apreciere, promovare si implicare in viata societatii civile. 
A fost o mini tabara bine meritata, in care diversitatea felului de a fi al fiecaruia, a fost la cote maxime. De la foc de tabara pana la sublima patura de stele ce-mi acoperea gandurile si grijile. Nu este usor sa fii singur cu tine insuti si cu cei dragi in creierul padurii, in care sinfonia pasarilor si armonia naturii iti sunt acoperamant al trupului si sufletului. Ma gandeam ca daca nu ar fi avut loc plecarea mamei mele, nu ma mai bucuram de momentele si oamenii minunati din viata mea, pe care i-am gasit acum. Sunt prieteni pe care fara sa exagerez nu i-as fi gasit niciodata stand doar in monotonia zilnica de acasa, scoala si munca. Am invatat sa pretuiesc clipele frumoase langa oamenii minunati pe care nu am sa-i uit orice s-ar intampla.
Asa este viata ce sta la baza legii compensatiei si a legii bumerangului. Legea compensatiei spune ca acolo unde pierzi castigi si acolo unde castigi pierzi, iar legea bumerangului spune ca orice cuvant folosit spre binele sau raul semenului, se intoarce impotriva ta ca un blestem sau ca o binecuvantare. In concluzie viata merita sa o traiesti in calitatea bunei dispozitii si in cantitatea activitatilor voluntare in viata de zi cu zi.


23 august 2010

Poezia Voluntarilor de la Sinaia


Astazi am facut exceptie de la a mai scrie eu si am dat ocazie si altor voluntari dragi mie sa scrie, ce-a iesit vedeti mai jos. Bogdan HANGANU a adus un mic omagiu aici prin poezia scrisa de el... "e tras un pic de par, dar a iesit ceva "acolo" " asa cum spunea el.

Undeva in Sinaia, pe stanga sau pe dreapta,
Unde incepe sau (daca vreti) unde se termina harta,
Acolo, sus la poale... acolo, jos pe culme,
Ne-am strans 60 de oameni, ca sa uitam de lume.
Ne-am strans 60 de oameni, sa ne-amintim prin glume...
[Ca timpul sta pe loc, iar noi ii zicem: „Gata!"]


Dupa „Ioana, Ioana, Ioana", ne-am cunoscut cu totii,
La masa, in piscina, sau joaca de-a mafiotii.
Am fost tristi uneori si veseli cateodata,
Ne-am dat share la vise si chiar inima toata,
Ne-am dat unul - altuia, cel putin o pata (colorata)...
[Radu fu Ali Baba, iar noi furam hotii.]


Au fost multe cupluri, s-au mai si format,
Dar „cuplul" cel mai mare, din noi s-a creat.
Am facut un cerc mare si ne-am tinut de mana,
Ne-am tinut de umeri si am ajuns pe luna,
Am fost un infinit, timp de o saptamana...
[A fost doar un miraj, unul adevarat.]


Am urcat pe munte si am fost doar noi,
Am vazut copaci... si fluturi si... gunoi...
Am vazut cascade si am atins urzici...
Am vazut in flori, cat suntem de mici.
Am vazut ursul... si pasari si arici,
[Dar am vazut gunoi – O(h!) rana deschisa, plina cu puroi.]


Am ras la bal mascat, am plans si ne-am distrat,
Refuzam sa credem ca se va fi terminat...
Ne lipseau cartofii in timp ce-i mancam,
Ne lipsea cafeua, dar ne energiz(er)am...
Ne lipseste „acolo"... unde chiar traiam!
[A fost (ceva) magic, si-l vrem repetat.]


22 august 2010

Voluntariatul si Supravietuirea



Inca de mic copil, imi doream sa fac ceva deosebit pentru semeni. Prima oara cand m-a intrebat invatatoarea mea ce vreau sa las in urma, i-am raspuns fara ezitare, ca as vrea sa las o carte scrisa de mine. Pana in momentul de fata as putea sa zic ca nu las numai o carte in urma mea, insa asta este alta poveste. Mama fiind un renumit scriitor, mi-a inspirat talentul de a devenii un "vrajitor al cuvintelor", insa fara a mostenii ceva din familie. Poate ca nu stiati dar eu am fost infiat la 6 ani, dintr-un centru de copii din Sinaia, aceasta poveste o s-o spun cu o ocazie viitoare, sunt multe de spus aici.  Asa am ajuns sa va scriu dragii mei cititori. Simteam nevoia inca din copilarie sa fiu deosebit, sa fac ceva care sa nu mai aduca suferinta pe chipurile oamenilor. Sunt "voluntar de profesie" de aproape un an de zile si ma bucur nespus pentru alegerea facuta. Uite cum am ajuns eu voluntar, era in toamna anului 2009, in timp ce ma dadeam pe net observ "Caravana Urmeaza Voluntarii", incep sa fac sapaturi sa vad cine este organizator si despre ce este vorba. Asa sunt eu cand sunt interesat de ceva sau cineva, caut pana cand gasesc cat mai multe informatii. Si in cautarile mele descopar ca PROVOBIS este organizatorul acestui minunat eveniment, si ma hotarasc sa le scriu. Le scriu celor de la PROVOBIS, iar in scurt timp primesc raspuns din partea dragei mele prietene Ramona DRAGOMIR. In mail imi da detalii cu privire la integrarea mea intr-un Centru de Voluntari local si persoana de contact. Nici nu stau pe ganduri, ca ma si apuc sa-i scriu prietenei si coordonatoarei de voluntari local Laura ISTRATE despre dorinta mea de a ma implica in activitati de voluntariat. Laura ma invita in urma celor scrise, la prima sedinta a voluntarilor. Ma duc la locul indicat de catre coordonatoare si intru in sala cu voluntari, timid, rusinat si strain de acei tineri si de activitatile lor, Laura ma invita si ma integreaza. Am picat exact la prima sedinta foto pentru campania "Trotuare Curate", este campania mea de suflet deoarece ma ajutat sa traiesc si sa va scriu acum voua cititorilor dragi prin implicarea mea in voluntariat. 
Voluntariatul la mine a  inceput datorita faptului ca eram cu griji si fara bani. Mama a plecat lasandu-ma fara nicio sursa de venit, singur sa ma descurc cu chirie, intretinere si hrana. De aproape un an de zile, nu lucrez nicaieri pentru ca toti te cheama la interviu iar raspunsul suna tipic pentru toti "urmeaza sa va sunam noi", o eleganta care te ucide, lasandu-te fara hrana ce-a de toate zilele. Am facut cursuri de calificare ca bucatar si lucrator comercial, am luat note maxime. Dar asta nu incalzeste pe nimeni, nici pe mine chiar Sunt colectionar de diplome care supravietuiesc ignorantei unora. Nu vreau sa ma plang de situatia mea de zi cu zi, pentru ca nu vreau sa fiu compatimit de nimeni. Ma voi descurca asa cum pot, iar fiecare zi este este castigata prin supravietuirea mea. De multe ori ma gandeam la lucruri ciudate iar voluntariatul m-a scos din ghiarele morti. Nu exagerez cu nimic cand spun asta. Stiu, poate vei avea tendinta sa ma judeci. Dar nu stiu ce ai face tu, cititorule drag sa te vezi strain intr-un oras strain, abandonat, fara mama, fara bani, fara munca doar pentru ca vrei sa inveti si sa ajungi cineva? Este destul de greu lupta cu viata si oamenii dobanditi de prejudecati. Chiar si la Sinaia, cand am spus ca sunt in ultimul an la seral, unii au crezut ca fac misto iar altii sau uitat putin ciudat. Insa ceea ce nu stiau ei, este ca viata nu este la fel pentru toti. Nu ma mai deranjeaza nimic din tot ceea ce mi se intampla, sunt atat de calit incat nimic din gesturile, cuvintele si gandurile rele ale celorlalti nu ma mai afecteaza. Experienta mea cu viata a inceput inca din frageda copilarie. Fiecare trecem prin probleme mai mult sau mai putin grave, mai mult sau mai putin de suportat. Asta este lectia de viata a mea pe care trebuie sa o castig. Voluntariatul mi-a dat sansa sa traiesc, sa ma schimb, sa fiu un om mai responsabil, un om mai bun si un om care sa ma implic in viata semenilor mei intr-un mod frumos. In concluzie, respecta si fi responsabil de viata ta! Viata si oamenii sunt ca piesele de domino, una odata cazuta distruge totul. Nu lasa viata sa treaca pe langa tine fara sa inveti si sa ajuti pe altii.


21 august 2010

Bun gasit tuturor!

Bun gasit tuturor cititorilor mei, acest blog a luat viata, din dorinta de a publica toate activitatile si proiectele, in care eu m-am implicat, atat ca om cat si ca voluntar. Recunosc ca voluntariatul in Romania este in curs de dezvoltare, promovare si recunoastere, cu toate acestea sunt oameni care fac aceste fapte pentru semeni.
A fi voluntar nu este un lucru usor, dar este frumos atunci cand poti face un bine si poti reda zambetul, acelora care au uitat sa o mai faca. Este frumos sa cresti si sa inveti frumos. Conteaza sa nu uiti ca esti om, ca ai nevoi, dorinte, sperante si oportunitati. Asa cum spunea mare intelept Gandhi "Fii schimbarea pe care o cauti".
Nimic si nimeni nu poate creea schimbarea decat prin sine. Este singura sansa sa arati celorlalti, ca se poate. Nu cere ceea ce tu nu faci. Implineste-ti visele si astfel, vei starnii in ceilati dorinta de a se realiza. A fi voluntar incepe inca din momentul in care in viata ta a aparut ceva sau cinva care te-a oprit din drumul tau. Lucruri si oameni care te-au facut sa suferi, care nu au stiu decat sa te raneasca si care te-au facut sa te simti ultimul om. Acum este momentul sa demonstrezi cine esti cu adevarat.
Vorbeam acum cateva zile, cu bunii mei prieteni, despre prostie, si am constatat ca de fapt si de drept prostia nu exista, ea este inventata de aceia care la randul lor au fost victime a vorbelor ruinitoare. Nu exista prostie ci lipsa informarii. Informandu-te devii mai puternic, mai responsabil si gata sa-ti asumi riscul.  Asa este si voluntariatul, forta si curajul dragostei de a devenii un om mai bun. Imi place sa cred ca fiecare avem in noi forta de a face un bine celor din jurul nostru. Judecand nu facem decat sa oprim timpul in loc. Apreciind si acceptand, vom intelege mai bine scopul nostru pe pamant.
Nu te lasa opresat de griji, oameni si situatii, infruntele in maniera eleganta a sufletului, inimii si mintii tale.  Fi exemplul tau si al celorlalti prin ceea ce faci, ceea ce gandesti si ceea ce spui. Voluntariatul te face erou al propriei existente si al semenilor. Daca poti face un bine, fa-l!
Voluntar sau Spectator? Tu alegi ceea ce vrei sa fi. Fi tu insuti, urmeaza-ti visul si impacate cu trecutul. Asa dar, acest blog ma ajuta si sper sa va ajute si pe voi, dragii mei cititori, sa crestem, sa invatam si sa ne implicam frumos in viata noastra si a semenilor. 
Sa lasam indiferenta deoparte, sa fim mai solidari la nevoile semenilor, sa fim mai deschisi pentru o lume mai buna. Putem fi schimbarea pe care o cautam, incepand cu noi. Gandeste, Apreciaza si Iubeste oamenii din jurul tau, si astfel vei fi voluntar pentru o lume mai frumoasa, mai civilizata si mai curata. Lasa urmasilor tai o pilda de viata, traita in demnitatea faptelor voluntare pentru semeni.